Despre cum ii vad eu pe belgieni, francezi si romani. File de jurnal. Partea întâi.

Ora 9. 52 . Sunt din nou la biblioteca ; e liniste ; semn ca studentii au intrat in mini vacanta de Carnaval (o saptamana care marcheaza intrarea in postul catolic care este marcata de sarbatori, de multe ori sub forma unor petreceri publice in care oamenii se deghizeaza…de aici si Carnavalul de la Venetia, si de la Rio, etc ) : o acalmie mai mult decat necesara dupa tot vuietul, zumzetul si chiar vacarmul as putea spune din timpul sesiunii….Studentii belgieni de la Facultatea de Drept (Université Libre de Bruxelles) seamana cu studentii romani (de la « Al. I. Cuza » din Iasi) si , prin urmare sunt atat de diferiti de studentii francezi ( de la Assas sau de la Sorbonne)…Le-am urmarit comportamentul la inceput fara sa vreau, apoi dintr-o simpla curiozitate ; si apoi din dorinta de a intelege mai mult desre acest popor in mijlocul caruia am fost catapultata fara prea mult timp de gandire si mai ales fara sa fiu pregatita.
Da, impresia globala,e una singura,dar sigura : belgienii per total seamana destul de mult cu romanii…la nivel de mentalitati, la nivel cultural, la nivel de asteptari si orizonturi de asteptari….daca pot spune asa.
Pe francezi, sau mai bine zis pe parizieni ( si aceeasi remarca e valabila si pentru belgieni : ar fi mai corect sa spun bruxelezi pentru ca numai cu acestia intru in contact zi de zi) i-am simtit de la bun inceput coplesitor de diferiti, la marea majoritatea a nivelelor posibile de comparatie….In ciuda latinitatii mult invocate,si de o parte si de alta, stilul de viata parizian, mentalitatea pariziana e foarte diferita de cea a bruxelezilor si a romanilor in general…
Avand in vedere ca vin din orasul celor sapte coline ( vorba cantecului : Iasule, Iasule, mandra cetate,/Numele tau tara strabate/ Ai fost mereu si vei ramane/ Oras al celor sapte coline….), din dulcea si minunata Moldova ii compar pe toti fara sa vreau, aproape instinctiv cu arhietipul iesean…pe studentii de acolo cu studentii de aici, pe soferii de acolo cu cei de aici, pe vanzatorii de acolo cu cei de aici, pe oamenii de acolo luati in ansamblu cu cei de aici…..
Bruxelezul e un oras molcom, ca si Iasiul , la o scara mai mica binenteles, toute proportion gardée, locuitorii sai au miscari lente ; imi dau seama de aceasta incetineala cand la duc la primarie pentru acte, la spital, la magazine, si mai ales atunci cand, obisnuita cu ritmul parizian, cer repede un sandwich, sau o informatie , sau mai stiu eu ce ….
Bruxelezul sta la el acasa, e retras in cercul sau de prieteni, e un inividualist in sensul dat de Tocqueville termenului, inchiriaza DVD-uri, mananca chipsuri si bea bere….E o imagine usor exagerata - e de la sine inteles- a nu s eintelege ca toti mananca numai cartofi prajiti …Dar adevarul e ca in tramvai, ma uit la ora 4 cand ma intorc acasa de la biblioteca la copiii care iesa de la scoala : toti mananca snacks-uri, iar la putere sunt pungulitele cu chipsuri…Iar cu ei si babay sittera sau mamica sau taticul care ii insoteste…Rontaie porcarii. E incredibil, in Paris nu vezi asa ceva…In Romania insa da… si inca cum… In Paris, au voie dulciuri, in cantitati foarte bine controlate de parinti (bomboanele sunt complet interzise pentru ca strica dantura si contin prea mult zahar…insa sunt acceptate croissanturile , les pains au chocolat….les madeleines, etc…). Si asta v-o spune cineva, care pe vremea studentiei la Paris a facut printre stagii in banci, si jobburi studentesti de tip babysitting sau chelnerita in restaurant (o experienta foarte scurta dar foarte bogata in invataminte asupra naturii si conditiei umane…dar despre astea altadata cand voi avea si predispozitia si timpul necesar)
Parizianul flaneaza, se plimba, are nevoie sa iasa, sa se zgaiasca in vitrinele marilor si micilor magazine, la marile si micile bulevarde, sa bea o cafea la o terasa, sa priveasa trecatorii, sa asculte muzica cantata de artistii ambulanti, in colturile de metrou, in metroul insusi, in pietele din capitala, pe cheiurile Senei….Parizianul are cred global vorbind mai putin prieteni decat bruxelezul, e mai singur si mai instrainat, si de aceea probabil ca simte nevoia sa iasa in lume, ca sa –si uite singuratatea, ca sa-si amageasca timpul ; e nostalgic dupa acea solidaritate pierduta, dar e prea comod ca sa o redobandeasca ….si atunci comunica sfruntat , superficial,….Dar in felul acesta devine un adevarat locuitor al orasului….el e cu adevarat urban ;el e arhietipul oraseanului european ; merge la concerte, mananca bagheta,bea vin, mananca putin, vrea sa calatoreasca mult, sa plece, sa revina, sa se uite pe sine, sa se regaseasca, merge la film in mod frecvent(asa se explica de ce cinema-urile au impanzit Parisul) sta pe un pod si admira luna care rasare de dupa Notre Dame….
La Bruxelles, viata e cu mult mai linistita si mai provinciala ; in afara de agitatia din Grande Place si Sablon, in rest totul e calm…E un oras provincial care seamana cu Iasiul…desi nu are farmecul colinelor….In schimb are multe parcuri.
Parizianul are o calitate a vietii care se masoara in alte unitati de masura decat cea a ieseanului si a bruxelezului ….Sta inghesuit in apartamente minuscule, merge cu transportul in comun zi de zi, cumpara mancarea de la cele mai ieftine magazine (e zgarcit cu mancarea si nu numai…), in schimb daca bea un vin ,ii place sa fie unul bun ( dela 5 euro in sus), daca mananca o branza ii place sa fie buna (AOC, luata de la fromagerie, adica de la magazinul specializat in branzeturi si acompaniata de o paine de calitate, de preferinta o bagheta à l’ancienne…cumparat de la o boulangerie din cartier), daca e servit intr-o cafenea ii place sa fie servit repede,si nu neaparat frumos( chelnerii parizieni sunt printre cei mai nepoliticosi chelneri din lumea intreaga ; si asta mi-au repetat-o multe persoane pe care le-am cunoscut in microuniversul de la Cite Internationale Universitaire de Paris- CIUP ; oameni veniti de peste tot, din cele patri zari ale lumii….si marea majoritate spuneau acelasi lucru : la restaurant in Paris esti servit prost, fara prea multe bune maniere….Desigur este vorba de restaurantul accesibil publicului larg si mediu….Dar in mod curios – rog a se sesiza ironia – romanii nu s-au plans niciodata despre acest lucru….Pentru ca in mod evident chelnerii romani ii depasesc in cele din urma pe confratii lor parizieni !)
Bruxelezul are in schimb apartamente uriase, daca e sa le raportezi la scara dimensiunilor pariziene. Pana si cele mai mici studio-uri (adica garsoniere mai pe intelesul nostru al tuturora) se mandresc cu cel putin 35-40m2. Adica cam cat un apartament cu salon si o camera in Paris ( mica precizie terminologica : atat in Franta cat si in Belgia, la un apartament salonul nu este considerat camera ca in Romania, ci doar o incapere ; de aceea un apartament cu 3 camere romanesc , la ei e considerat un apartament cu 2 camere/chambre, si respectiv 3 incaperi/pièces . Pentru cei care vor sa faca o mica comparatie intre oferta imobiliara la Paris si cea de la Bruxelles, le recomand doua situri internet specializate in domeniu : www.seloger.com pentru Franta si http://www.immoweb.be/ pentru Belgia. )
Bruxelezul are o manie a saloanelor imense , de minim 30 de m2, dar camerele sunt minuscule ; aici e la mare moda bucataria tip american si duplexurile….Chiar vorbeam cu al meu sot drag intr-o zi si ne intrebam daca aceste preferinte nu or fi cumva un semn al influentei americane pe care a suferit-o cultura belgiana ?
Restaurantele in Bruxelles, odata iesit din aria Grande Place si Sablon, sunt mereu goale…Iar in centru ma intreb cati dintre consumatori or fi belgieni get beget ? In Sablon cred ca sunt mai ceva mai multi belgieni de souche, pentru ca e un cartier ceva mai brghezi-aristocratic (scuze pentru acest melange, dar aici dinstinctia intre cele doua categorii imi pare mai putin evidenta decat in Paris)…Sablonul e frumos, si imi place si ambianta, si arhitectura, si brocanta de sambata si duminica dimineata…Se intelege, ca avand copil mic, mergem rar….iar de cumparat inca nu am cumparat nimic pentru ca e o brocanta ( o piata a anticarilor….) destul de scumpa. Argintaria e frumoasa. Am intalnit si un roman anticar, specializat in argintarie de lux. Profesor de istorie, convertit in anticar , pasionat de istoria argintariei…casatorit cu o flamanda si plecat de ani buni din tara. Se plangea ca Centrul Cultural Roman de la Bruxelles nu numai ca nu l-a ajutat sa faca o expozitie de argintarie in tara (el avusese aceasta initiativa…) dar nici macar nu i-a raspuns la propunere… Omul vroia sa prezinte o colectie impresionanta, care uneori lega istoria belgiana de cea romaneasca ….si evident, sa se faca si cunoscut …dar nu a avut succes cu atoritatile romane.